Vălul dinaintea celui de-al doilea val

Opinia vehiculată de specialiști în perioada de izolare era că pe perioada verii, din cauza căldurii, virusul va fi mai puțin agresiv, iar numărul de cazuri va scădea. Abia în toamnă, odată cu revenirea frigului, urma să fim afectați de așa-numitul „val doi”. Cum arată realitatea de fapt? Iată-ne în plină vară, cu temperaturi de peste 30 de grade și ne confruntăm cu un fenomen de contaminare mai mare decât cel inițial. Asta pentru că viteza de contaminare cu idei greșite depășește viteza de contaminare a virusului.

Suntem teribil de lipsiți de acuratețe atunci când facem predicții. Ne proiectăm repere false, pe baza cărora ajungem să construim și, cu premise greșite, nu e de mirare că destinația arată diferit față de așteptări. Între „turismul românesc este la pământ” și „va fi cel mai bun an pentru turismul românesc” nu au trecut decât câteva săptămani, în care, dacă nu ne-am fi pripit, se poate că am fi înțeles schimbarea care avea să vină. Nu trebuia decât să punem cap la cap informațiile. Dar, cum spunea și Mark Twain: „Nu ceea ce nu ştim ne bagă în belea, ci ceea ce ştim prea bine, când de fapt lucrurile stau altfel decât credem noi”.

A devenit cât se poate de clar că nu este o soluție să așteptăm să treacă această pandemie și că suntem constrânși să intrăm în ciclul de tranziție care s-a pus în mișcare la nivel global. Am face bine să ne obișnuim cât mai curând cu ideea că va trebui să ne adaptăm aceastui context, la noua realitate „low touch economy” și „social distancing”. Asta nu înseamnă că suntem neputincioși. Ce putem face este să construim strategii care să includă scenarii de conviețuire cu acest virus. Iar pentru asta nu trebuie să ne grăbim să tragem concluzii, ci mai degrabă să ințelegem care sunt schimbările. Să începem prin a identifica întrebările corecte pe care să ni le punem și variabilele disruptive cu care avem de-a face. Doar așa putem beneficia de oportunitățiile pe care această schimbare le aduce. Căci criza e în primul rând o șansă la schimbare. Ar fi păcat să o lăsăm să se irosească.

Articol din categoria: Opinii

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Alte articole...