fbpx

În căutarea unui loc pe harta Private Equity

În urmă cu 2 ani am fost într-un city break în Santorini, iar șoferul care ne-a dus la hotel, gruzin de origine, ne-a povestit că dintre toti turiștii pe care i-a întâlnit, cel mai tare l-a impresionat un eschimos care se hotărâse să facă ceva foarte diferit de semenii lui. M-am gândit atunci că înființarea unei companii de private equity în România este la fel de neobișnuită precum apariția unui eschimos în Santorini.

Există o discrepanță profundă între rolul și importanța capitalului privat în Vest și ceea ce se întâmplă în țările CEE. Mai mult, în interiorul CEE, România este la mare decalaj față de celelalte țări: la nivelul anului 2022, raportul dintre investițiile PE și PIB-ul României este de 0,025%, adică de 5 ori mai mică față de media CEE de 0,131% și de peste 25 de ori sub media Europeană de 0,638% (Sursa: Investing in Europe: Private Equity Activity, 2022, www.investeurope.eu/research).

Dincolo de aspectele legate de atractivitatea pieței locale, de poziționarea geografică, sau de lipsa de predictibilitate legislativă, să reusești să pui pe hartă o companie de private equity din România e o sarcină extrem de anevoioasă, cu o mare barieră de intrare. Despre toate aceste dificultăți vorbesc din propria noastră experiență.

În mod tradițional, un fond nou de investiții apare atunci când o echipă dintr-un fond existent se desprinde și ia decizia de a pune bazele unui nou proiect. Această rețetă nu este obligătorie, nu e o cerință expresă, dar oarecum este singura cale care rezolvă constrângerile necesare la pornirea unui nou fond. Mă refer la 6 cerințe (condiții) de bază, care nu știu cum ar putea fi dobândite cumulativ într-un alt context de către o întreagă echipă:

  1. O cunoaștere profundă a industriei, înțelegerea dinamicii, a modului cum se concepe o strategie de investiții, a proceselor din spatele structurării unei tranzacții, a gestionării corecte a sinergiiilor unui portofoliu;
  2. Experiență relevantă (Track Record) în activitatea de private equity, capacitatea de a crea în timp randamente pentru investitori;
  3. Networking și relaționare: sectorul de private equity este un sistem extrem de conectat. Doar făcând parte din această lume reușești să ai contacte suficiente pentru atragerea de bani (fundraising și de oportunități de investiție (deal sourcing).
  4. Abilități de a structura și încheia tranzacții, tot parcursul executiv de la identificarea oportunitățiilor, negociere, structurare tranzacție, due diligence, până la finalizarea tranzacției. Dar și de a asigura procesul transformațional inevitabil de după încheierea tranzacției. Fac o mică paranteză aici să fac referire și la tranzacțiile de exit, poate mai importante din perspectiva închiderii unui ciclu. Practic, noi am fost cu adevărat validați de piață doar în momentul în care am realizat primul exit.
  5. Experiența de a gestiona un portofoliu: nu doar activități de controlling și reporting ci soluții practice de a aduce valoare adăugată efectivă în companii.

De ce sunt atât de importante aceste 5 criterii de îndeplinit? Fiindcă activitatea de private equity este un business bazat pe încredere. Acea încredere a celor care dau banii o au în cei care-i administrează. Încrederea în reputația, în experiența acestora și în capacitatea de a replica reușitele din trecut.

Cele 4 categorii de investitori

Primele care au încredere în a da bani, fiindcă în mod practic asta e de fapt menirea lor, să finanțeze indirect economia sunt (1) Instituțiile specializate (EIF, BERD, etc), iar modul de selecție sunt tocmai criteriile de mai sus, condiționate de componenta de skin in the game, adică co-investiția echipei fondatoare.

Faptul că aceste instituții validează un proiect finanțându-l, dă încredere și altor categorii de investitori (2) Fonduri specializate să investească în alte fonduri (Funds of funds) și (3) Family offices să investească și ele. Iar faptul că cele 3 categorii de investitori au validat un proiect, determină ca și (4) persoanele fizice (high net worth individuals) să se alăture în cele din urmă.

În cazul în care decizi să formezi o echipă nouă, fără însă a avea track record în această industrie, demararea unui proiect de private equity e foarte grea. Unica varianta viabilă este să convingi acești investitori în ordine inversă, începând cu persoanele fizice, cu categoria friends and family, convingându-i mai mult de buna ta credință și de experiența ta conexă, dar și de faptul că îți pui și tu pielea în joc. Adică să joci nu doar un rol de manager de investiții, ci și de investitor semnificativ, poate chiar cel mai mare.

Să parcurgi acest drum de jos în sus este într-adevăr mai greu și mai lung. Avantajele sunt legate de o mai mare flexibilitate ca și funcționare, un mecanism mai dinamic de luare a deciziilor. Cele 5 cerințe rămân valabile, ele trebuie dobândite din mers, atât prin trial and error, cât și prin learning by doing. Sunt lecții dure la tot pasul, important este să ai smerenia celui care are de recuperat un handicap, să reușești să înveți rapid din fiecare greșeală, să nu o mai repeți și să te ferești de acele greșeli care pot compromite tot proiectul.

Sensul din spatele efortului

Partea grea, efortul susținut aduce cu sine și un avantaj competitiv. Piața din România e un teren fertil cu multe oportunități și odată pornit, se deschid noi orizonturi cu perspective de randament mai ridicat decât media europeană. Înțelegerea specificului local, a culturii antreprenoriale și a nevoilor de consolidare, permit o dezvoltare accelerată.

O construcție sănătoasă a unei companii de private equity trebuie să aibe ca și fundație doi piloni:

(1) cel care pornește de la piață, de la specificul și nevoile acesteia, pe capacitatea de adaptare la aceste cerințe în continuă mișcare. Și economia din România are nevoie de consolidare, o soluție de succesiune în companiile antreprenoriale și dezvoltarea brandurilor românești.

(2) se bazează pe competențele core ale echipei de management, pe cultura acesteia, misiunea din spate, pe valorile pe care le promovează, dar și pe capacitatea de a construi și implementa o strategie eficientă. Dezvoltarea trebuie să se facă pe structura competențelor core ale echipei de management, care trebuie să devină elementul diferențiator al companiei de private equity.

Mai mult, e nevoie de o motivație puternică pentru a reuși în tot acest demers dificil, de multă pasiune și perseverență. De o abordare precum cea a lui David într-o luptă cu mai mulți Goliath.

 

Articol din categoria: Opinii

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Alte articole...