Despre eșec, pe pielea mea

În ultimii 10 ani am avut ocazia să întâlnesc foarte mulți antreprenori și să le ascult poveștile de viață și de business. Estimez că am ascultat peste 600 de povesti, unice și fascinante, cele mai multe dintre ele pornite de la zero, cu urcușuri și coborâșuri, oameni care au creat imperii și oameni care au pierdut tot. Însă cele mai captivante povești rămân acelea, care au trecut prin momente foarte dificile, au reușit să le depășească, iar ulterior să devină mai mult decât au fost înainte. Toate acestea într-o economie care nu accepta eșecul.

De ani de zile susțin ideea de 2nd chance, importanța de a nu face confuzie intre eșec și rea credință. Am înțeles aspectul cognitiv al eșecului, ca sursă prețioasă de învățare, dar nu mi-am putut imagina niciodată componenta sa emoțională. Una este să citești, sau să asculți povești despre această suferință, iar cu totul alta este să simți durerea în tot corpul. Să te trezești nopți la rândul la 4 dimineața, cu povara unui proiect în care ai crezut și care a eșuat, cu toate asumările și consecințele care decurg din acest eșec.

Nu știm să gestionam eșecurile. Și nu știm să ne înțelegem așa cum trebuie propriile sentimente. Toată educația noastră, din scoală, din familie, a fost să trăim cu frica de a nu dezamăgi, de a pleca capul atunci când n-am câștigat și de a ascunde rezultatele proaste. Eșecul unui om este confundat cu însuși omul.

Am crezut că e de responsabilitatea unui leader de a-i determina pe pe ceilalți să-și depășească eșecurile. Să le dea motivația de care au nevoie pentru a trece în zona de creștere. Eșecul pe care l-am simțit în urmă cu câteva luni, pe propria-mi piele, m-a făcut să înteleg că greșesc. Că dau soluții, în loc să susțin creșterea. Un leader trebuie să-i învețe pe cei din jurul său să descopere siguri forța de a depăși aceste momente. Nu de a-i lăsa singuri, ci de a-i ajuta să descopere această resursă în interior. Atât partea cognitivă, cât și cea emoțională. Empowerment nu este doar despre a-i învăța pe alții sa decidă, sau să fie responsabili.

Ideea principala este de a antrena și a dezvolta mecanisme capabile să evite daunele colaterale pe care le poate crea partea emoțională a unui eșec: frică, anxietate, lipsă de inițiativă. Dobândești experiență în urma unei greșeli, dar nu mai ai curajul să o aplici. Ce irosire.

Pentru a încuraja acest proces de învățare, las aici 5 lecții utile ale unor oameni care mi-au influențat felul de a gândi:

Într-o țară în care nu se face distincție între un eșec cu bună credință și înșelăciune, în care cei care eșuează sunt păstrați pe liste negre și în baze de date, cu interdicție de a mai beneficia de cod de tva și considerați nedemni pentru a mai fi antreprenori, nevoia cea mai mare este de a dezvolta o noua cultura antreprenoriala. Nu poți să încurajezi antreprenoriatul atât timp cât condamni eșecul cu bună credință.

Iar schimbarea începe cu omul din oglindă. Fiecare din noi, trebuie să învățam să gestionam eșecurile și să ne ridicam singuri, sau împreună cu cei care am eșuat.

Experiența unui eșec trebuie să ne facă nu doar mai înțelepți, ci și mai puternici emoțional.

Articol din categoria: Opinii