fbpx

Antreprenor, adjectiv

Evoluția unei societăți este strict legată de dezvoltarea și susținerea spiritului antreprenorial. Ceea ce regăsim în DEX sau pe Wikipedia nu descrie deloc antreprenoriatul așa cum îl înțelegem noi. Spirit antreprenorial nu înseamnă neapărat să îți deschizi propria afacere și să o administrezi. Înseamnă că acolo unde ești implicat, te vei purta ca un antreprenor: vizionar, cu inițiativă, asumat, rezilient și plin de pasiune. Nu fiindcă așa trebuie, ci fiindcă așa e firesc.

Oricâte regulamente sau legi am avea, finanțări nerambursabile sau programe de susținere a economiei, acestea nu pot fi puse în valoare fără o susținere a antreprenoriatului. Trebuie să dezvoltăm cultura respectului față de antreprenor. Față de cel care riscă, fără să aibă nicio garanție că va reuși. Față de cel pentru care jobul nu este doar un job, ci este o parte din
propriul lui sens, din conștiința lucrului bine făcut. Respect față de cei care au curajul să iasă în față, atunci când e mult mai comod să te ascunzi în mulțime. Pentru cei care se ridică după ce au eșuat și își continuă drumul, fără shortcuts.

Într-o societate care împarte lumea între șmecheri și fraieri, antreprenorii nu se regăsesc, se simt singuri. Dragă antreprenorule, nu doar ca nu ești singur, ci mai mult, reprezinți normalitatea. Fiindcă, nu-i așa, cea mai mare șmecherie tot munca rămâne!

Povestea ROCA nu este despre noi. Este despre povestea fiecărei companii din portofoliul nostru. Povestea fiecărui antreprenor din spatele acestor companii. Fiindcă scopul ROCA nu este să colecteze companii, ci să le conecteze.

Articol din categoria: Opinii

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Alte articole...