Meritocrația este un mit! Rudi Vizental 5 octombrie 2020, 07:34 4 comentarii Suntem educați și creștem cu teoria conform căreia efortul susținut este întotdeauna răsplătit. Că dacă înveți cum trebuie, dacă munceșți cu responsabilitate, dacă nu faci rabat de la efort, mai devreme sau mai târziu vei reuși. Vei avea succes. Să fim cinstiți și realișți: de cele mai multe ori lucrurile nu stau așa. Meritocrația e un mit. Cunosc zeci de antreprenori care și-au dedicat o mare parte din viață efortului de a construi o companie. Care au stat ani de zile câte 12-14 ore la muncă renunțând sistematic la concedii. Și de multe ori nu reușesc să culeagă cu adevărat roadele muncii lor. Se întâmplă că efortul lor de ani de zile să fie resetat de un client care dă faliment, un concurent cu care nu joacă corect, o legislație care se schimbă peste noapte, o bancă care nu prelungește un credit. Sau o criză care vine fară niciun preaviz. Nu câștigă cursa cel care se antrenează cel mai mult, și nu ia nota cea mai mare elevul care se străduie cel mai tare. Premianții din școală nu reușesc întotdeauna profesional. Proiectul cel mai tare nu este selectat, candidatul cel mai potrivit nu câștigă garantat. Nu melodia cea mai bună câștigă Eurovisionul. Tot așa, cel care muncește cel mai mult nu are cei mai mulți clienți sau profitul cel mai mare. În realitate sunt multe variabile care distorsionează raportul efort – rezultat. Fără efort nu se poate, însă efortul nu este suficient. Este nevoie de mai mult decât atât. Este nevoie de o luptă cu adversitățile. Laura Huang, o tânără profesor la Harvard, în prima ei carte, EDGE – propune o abordare nouă a acestor adversități, care ne împiedică să atingem rezultatele. Trebuie să învățam să pivotăm împotriva lor. Să punem efortul necesar în direcția optimă, în momentul potrivit. Nu există o rețetă unică valabilă pentru toată lumea, dar o serie de principii sunt general valabile. Redau 4 dintre acestea: • Secretul nu este de a da totul din tine. Principalele tale calități ar trebui să te ajute să obții totul pentru tine. • Nu supraplanifica. Mai bine țintește flexibilitatea și stai atent la oportunități. • Înțelege cum te văd ceilalți, astfel încât să-i poți redirecționa către ce ar trebui să vadă la tine. • Nu contează unde ai fost, important este unde mergi. Ghidează-i pe ceilalți să-ți înțeleagă traiectoria. E important să judecăm în termen de efect, nu de efort. De eficiență maximă cu resurse optime, nu de muncă în sine. Meritrocrația trebuie să se refere la rezultate, la eficiență și impact, mai mult decât la efortul depus pentru acestea. Articol din categoria: Opinii 4 comentarii #1 Comentariu nou Mihail Lazaroae 5 octombrie 2020 la 14:25 De acord cu adversitatiile si cu pivoarea, insa va fi nevoie sa invatam pe “pielea noastra” noua realitate. #2 Comentariu nou Mihail Lazaroae 5 octombrie 2020 la 15:28 De acord cu adversitatiile si cu pivotarea, insa va fi nevoie sa invatam pe “pielea noastra” noua realitate. #3 Comentariu nou s 21 februarie 2021 la 9:52 “E important să judecăm în termen de efect, nu de efort.” Deci altfel spus , meritocratia NU E UN MIT !? Meritocratia bazata pe efort pur e o strategie pierzatoare la fel ca meritocratia bazata pe partizanat politic , etnic , religios , etc… #4 Comentariu nou Andrei 23 martie 2021 la 19:54 “Meritrocrația trebuie să se refere la rezultate, la eficiență și impact, mai mult decât la efortul depus pentru acestea.” Deci nu e un mit, dar se refera la rezultate. Adaugă un comentariu Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată. Anulează Trimite comentariu Alte articole... În căutarea unui loc pe harta Private Equity miercuri, 20 septembrie 2023 Ce faci când lucrurile nu merg cum ți-ai planificat marți, 1 august 2023 Scrisoare către acționari vineri, 12 mai 2023 Valoarea încrederii – partea nevăzută a majorării de capital Roca Investments luni, 6 martie 2023 Pariul pe contrasens luni, 10 octombrie 2022 Abonare la newsletter Primesti pe e-mail cele mai noi stiri si evenimente de la ROCA Investments